Alunițele

Selectați alt tip de leziune benignă:

Alunițele (cunoscute în termeni medicali sub denumirea de nevi) se prezintă sub numeroase forme.

 

Nevi

 

Nevii pot fi plați sau supradenivelați, având culori variate, de la roz până la maro-închis sau chiar negru, cu dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva centimetri.  Foarte rar pot să apară noi alunițe după vârsta de 50 de ani.

 

Majoritatea nevilor nu sunt periculoși, dar câteva tipuri ar trebui monitorizate atent pentru a observa orice modificare sau semn care să indice dezvoltarea unui melanom.  Mai puțin de 30% dintre melanoame apar pe alunițe preexistente, acestea tind să apară spontan.

atypical neavus 80

Nevii atipici

 

Nevii atipici sau displazici sunt acei nevi care arată diferiți față de restul nevilor. Din cauza asemănărilor cu melanomul, este important ca orice nev atipic să fie verificat de un dermatolog pentru a ne asigura că acesta este benign. ABCDE-ul melanomului ne ajută să ne dăm seama dacă avem nevoie de o programare la medic:

 

  • Este alunița asimetrică?
  • Are margini neregulate?
  • Și-a schimbat culoarea?
  • Are mai mult de 6mm în diametru?
  • Și-a modificat în ultimul timp forma, dimensiunea sau aspectul?

 

Persoanele cu un număr crescut de nevi atipici prezintă un risc mai mare de a dezvolta un melanom, astfel că este necesar să își examineze regulat pielea pentru a depista orice modificare apărută.

 

Galerie

Nevi dermici

 

Pot avea forme variate, de la ușor supradenivelați până la o formă perfect rotunjită. De asemenea, pot fi de culoare roz până la maro-deschis sau chiar maro-închis . Sunt leziuni melanocitare benigne care foarte rar reprezintă un risc pentru dezvoltarea unui melanom.

 

Gallery